Rastafarianismul – Idei De Baza

Desi multi considera Rastafarianismul ca fiind o religie ce instiga la ura impotriva albilor, aceasta idee nu este mai putin gresita decat ideile dupa care se ghideaza nazistii. In mijlocul religiei rastafariene este omul ca fiinta pura, cu ganduri pozitive si cu constiinta curata. Aceasta inseamna ca oricare ar fi culoarea pielii tale, nu conteaza limba pe care o vorbesti, atat timp ca vorbesti drept, esti binevenit printre NOI.

Rastafarianismul isi are radacinile in biblie, adica in cea mai pura forma de religie, astfel ducand cuvantul Domnului mai departe, tradus pentru urechile neinitiate si pentru mintile inca necoapte. De asemenea Rastafarianismul respinge orice forma de ipocrizie, invidie sau ura, privind DRAGOSTEA ca singura cale spre salvare, deoarece noi suntem un rod al Dragostei si numai prin dragoste ne putem curata de toate pacatele.

Focul este privit de catre un Rasta ca fiind elementul purificator al omenirii, astfel acest foc fiind purtat de catre Rastaman in suflet si dandu-i viata si energie, dar acelasi foc foc mistuindu-i sufletul unui om cu inima intinata in pacat. De asemenea in biblie se zice ca mai intai a fost cuvantul si la inceputuri Dumnezeu vorbea pamantenilor prin cuvinte, asa stau lucrurile si acum, iar cel care vorbeste cu bunatate, reflectand ganduri pure si idei nobile, este binecuvantat de Dumnezeu si este chiar Dumnezeu in persoana, iar cel ce graieste vorbe de ocara si doreste raul aproapelui sau este Diavolul in persoana. Astfel, un Rasta este binecuvantat de catre Dumnezeu si EL ii lumineaza drumul prin viata, ferindu-l de necazuri.

Un rol important in viata unui Rasta il are femeia, fiind considerata Printesa din viata Rastaman-ului, stapana peste sentimentele sale si sursa lui de energie. Aftfel un rastaman va stii mereu cam sa-si pretuiasca iubita si i se va raspunde cu aceeasi moneda,in relatia de cuplu fiind armonie deplina. Si in relatiile sociale, un Rastaman trateaza orice persoana, cu aceeasi dragoste si ii va oferi suportul si sfatul sau oricand acesta este solicitat.

Rastafarianismul considera Cannabis-ul ca planta sacra, fiind folosita pentru a stabili comuniunea intre Rastaman si Dumnezeu in ceremoniile religioase. Legenda spune ca aceasta planta a fost gasita pe mormantul Regelui Solomon si de atunci este considerata ca fiind o planta sacra, data de catre Dumnezeu omenirii pentru ca Cei Alesi sa fie mai aproape de EL si sa-I inteleaga mesajul. De asemenea si in Biblie sunt cateva pasaje in care este vorba despre binecuvantarea Marijuanei de catre insusi Dumnezeu cat si despre folosirea acestei plante in scopuri medicale si pentru relaxare.

Parul unui Rasta trebuie sa fie cat mai lung, el simbolizand radacinile omului pe acest pamant. Cu cat dread-urile sunt mai mari, cu atat omul este mai putin vulnerabil pericolelor. Precum este leul rege printre animale, asa si Rastaman-ul este rege printre oameni, dread-urile sale fiind folosite pentru a a tine pericolele departe.

Rastafarienii sunt divizati in 3 secte (ordine), fiecare cu doctrina si ritualuri diferita, insa in esenta venerant aceleasi 3 persoane. Aceste secte sunt Bobo Shanti, Nyahbinghi si The 12 Tribes. Amanunte despre fiecare secta in parte puteti obtine vizitand sectiunea corespunzatoare a site-ului. In esenta Rastafarianismul respinge orice influenta din partea sistemului (Babylon), deoarece oamenii sunt in esenta la fel insa aparentele si experienta de viata acumulate de-a lungul timpului ii fac pe fiecare in parte diferiti, astefel omul este menit sa-si exprime liber ideile si sa-si foloseasca fara ingradire imaginatia pentru a creea o lume mai buna. Orice regula este decat o piedica in calea imaginatiei noastre iar regulile stau la baza sistemelor moderne, astfel facandu-ne sa ne purtam precum niste roboti, nu va lasati manipulati si nu acceptati acest sistem. Alatura-te Celor Alesi, FII RASTA si astfel contribui la o lume mai buna pentru urmasii tai!!! Viitorul apartine celor ca NOI si al nostru va fi!!!! RASTA WAY A DE ONLY WAY!!!

Numai bine!

Sursa: http://ro.jah-army.net

Bob Marley

Robert "Bob" Nesta Marley (6 februarie 1945 - 11 mai 1981)a fost un cântăreț, compozitor, chitarist și activist jamaican. El este cel mai cunscut interpret de muzică reggae, și este privit ca un profet al mișcării Rastafari.
Printre cele mai cunoscute cântece reggae ale lui Marley sunt '"I Shot the Sheriff", "No Woman, No Cry", "Three Little Birds", "Exodus", "Could You Be Loved", "Jamming'", "Redemption Song", și "One Love".[1] Legend, compilația de cântece ale lui Bob Marley lansată post-mortem, este cel mai bine vândut album reggae al tuturor timpurilor, cu mai mult de 12 milioane de exemplare.
Bob Marley s-a născut în micul sat Nine Mile în Saint Ann Parish din Jamaica sub numele de Nesta Robert Marley. Mama sa era de culoare, iar tatal alb. În 1962, Marley înregistrează primele două single-uri "Judge Not" și "One Cup of Coffee", cu producătorul Leslie Kong. Aceste cântece, lansate de casa de discuri Beverley's sub pseudonimul Bobby Martell, au atras puțina atenție. Cântecele au fost relansate postum în „Songs of Freedom”.



Cateva droguri...:|


  1. Alcoolul:
    Este o substanta lichida obtinuta prin fermentarea fructelor, legumelor sau granelor; este tipul de drog cel mai folosit la ora actuala. Alcoolul este astazi problema numarul unu in ceea ce priveste consumul de droguri. El este cauza directa a afectiunilor ficatului, creierului, stomacului, pancreasului. Alcoolul este o sursa concentrata de calorii, si cu toate acestea, el furnizeaza putina energie. Intrucat el trebuie sa fie mai intai prelucrat de ficat, nu poate fi utilizat direct de muschi. Aceasta etapa face ca alcoolul sa fie o sursa ineficienta de energie.Etapele intoxicarii sunt:1) Veselia. Persoana devine vorbareata, relaxata, adesea mai sociabila decat in stare normala; apare si o scadere a ratiunii .2) Comportamentul dezordonat. Gandirea este afectata; ratiunea este, cu siguranta, de necontrolat; emotiile sunt fluctuante; timpul de reactie creste.3) Confuzia. Apare dezorientarea; adesea persoana devine irascibila, emotiile se amplifica; apar temerile, furia; vorbirea neclara este un indiciu pentru aceasta etapa; poate aparea si vederea dubla.4) Pierderea controlului. Este remarcata de cei din afara; persoana nu mai este capabila sa stea pe picioare sau sa mearga, se impedica; adesea vomita; persoana abia daca este constienta.5) Inconstienta. Persoana este intoxicata, este complet inconstienta, poate muri.



2.Cocaina:
Cocaina se prezinta sub doua forme:pudra sau crack.a.pudra - culuare alb-cristalina si cu gust amar; se inhaleaza sau chiar se injecteaza;b.crack - se obtine in urma unei prelucrari chimice din care rezulta pietricele albe care se fumeaza sau se inhaleaza in urma incalzirii in recipiente speciale.EFECTE:Pentru o perioada scurta (15-20 de minute ) induce o stare de euforie, insotita de sentimente de mare putere fizica si de o crestere a capacitatii intelectuale dupa aceasta perioada apar stari de depresie , astenie , anxietate; toleranta este rapida.a.psihice:-euforia , logoree, exaltare , indrazneala; cresterea dorintelor sexuale ; inhiba senzatile de foame , sete , somn, durere, nervozitate; epuizare;b.fizice:-vasoconstructile si anestezie locala ; nas palid si rece, ochi injectati, lacrimosi, pupile dilatate; scaderea greutatii.


3.ØEcstasy:
Ecstasy Ecstasy se prezinta sub forma de capsule sau tablete diferit colorate si uneori sub forma de pulbere sau lichid.EFECTE:a.psihice:-efect calmant; inalta perceptie a sunetelor si culorilor; stare de beatitudine; oboseala; depresie, anxietate; panica, confuzie; paranoia;b.fizice:-greata, diaree; dureri musculare; tulburari de vedere; maxilarul se contracta; gura foarte uscata, sete puternica -unii consumatori au murit datorita consumului excesiv de lichide, intrucat Ecstasy retine apa in organism, ducand la umflarea celulelor; creierul este afectat in mod special; cresterea puternica a temperaturii corpului; blocaj renal.4.Canabisul:
Canabisul sau canepa indiana este cel mai raspandit drog dupa alcool, cafea si tutun.EFECTE-in doze mici efectele sunt asemanatoare celor produse de alcool, pe cand dozele mari au efecte halucinogene; induce dependenta fizica; dupa administrare , toxicomanul trece prin trei faze:a.excitatie: logoree, largirea spatiului , slabirea memoriei, dilatatrea pupilei, incalzirea pielii, accelerarea pulsului, cresterea apetitului (in special pentru dulciuri), comportamennt imprevizibil(uneori devine psihotic , agresiv, delirant),lipsa coordonarii motorii i lipsa simtului pericolului:b.extaz:repaus ,beatitudine;c.somn;d.consumul cronic favorizeaza aparitia bronsitelor, a infectilor pulmonare, a cancerului laringian si pulmonar.



5.Heroina:
Este o pulbere de culoare variabila, de la galbui la maroniu, cu gust amar si miros slab de otet; puterea analgezica este de 3-5 ori mai mare decat a morfinei; se poate injecta , inhala sau fuma :injectile amplifica efectele si sunt cele mai periculuase; este tot un derivat al opiului.EFECTELE OPIULUI SI DERIVATILOR ACESTUIAa.psihice :-scaderea inteligentei si a vointei; slabirea memoriei; intreaga existenta este aservita nevoii de a-si administra drogul; declinul intregii personalitati ; anularea responsabilitatilor familiare si profesionale ;scaderea apetitului; ipotenta sexuala.b.fizice:-slab, palid;pupile mici, fixe; tremur usor al mainilor si pleoapelor; unghii casante, caderea parului constipatie, varsaturi; respiratie rara , puls scazut.


6.L.S.D:
L.S.D este o substanta halucinogena care distorsoniaza perceptiile consumatorului ; se prezinta sub forma de pulbere alba , prelucrata in tablete sau capsule, sau se imprima pe hartie cu desene si culori diferite.EFECTE:a.psihice:-efectul principal este asa numita "calatorie"(trip-engl) sau transa si depinde de dispozitia persoanei , de anturajul si locul unde se afla; astfel, in unele cazuri, consumatorul are senzatii foarte placute, perceptii extraordinareale formelor si culorilor, ajungand la beatitudine si extaz, pe cand in altele apar trairi neplacute care provoca viziuni infricisatoare; urmare este o stare de teama, anxietate si depresie.b.fizice:-hipertermie; tanicardie; tremuraturi;greturi.
7.Morfina:
Morfina este un derivat al opiului, care se prezinta sub forma de pudra alba , solubila in apa cu gust amar; se poate administra in scop terapeutic (oral, intramuscular, intravenos)
8.Opiul:
Se extrage dintr-o planta asemanatoare cu macul de la noi din tara . Tulpina, frunzele si capsulele imature secreta, atunci cand sunt rupte sau taiate, un suc alb, lipicios, numit latex. In contact cu aerul acesta se inchide la culoare, devine brun si se solidifica. Prin tratare (incalzire, coacere, fermentare) se elimina impuritatile vegetale si se obtine opiul pentru fumat, care are aspectul plastilinei si culoarea cafeniu inchis. Cand este fumat degaja un miros acru, intepator. In medicina opiul se foloseste in cantitati mici ca somnifer, calmant, analgezic, fiind mai ales utilizat ca materie prima pentru fabricarea legala a morfinei, a codeinei si a altorderivati. Celelalte droguri, precum heroina, sunt fabricate din morfina sau codeina.
9.Tutunul:
Tutunul se obtine prin uscarea , tocarea si prelucrarea frunzelor plantei EFECTEa.psihice:-senzatia de calmare; de concentrare; relaxare.b.fizice-ameteli ,greturi si chiar varsaturi;bronsite; cancer; ulcer; afectiuni respiratorii, circulatorii, cardiace

Marijuana




Marijuana este o combinatie verde sau gri de flori uscate si de frunza ale canepii (Cannabis sativa). Este cel mai des folosit drog ilegal in SUA. Toate formele de canabis sunt droguri care afecteaza creierul (psihoactive); tote contin THC (delta-9-tetrahidrocanabinol), principala substanta chimica activa in marijuana. Exista paroape 400 de substante chimice in canepa, dar THC este cea care afecteaza cel mai mult creierul uman. Exista multe denumiri pentru marijuana. Termenii colocviali pentru droguri se schimba foarte repede si variaza de la o parte a tarii la alta. Iata cativa termeni de acum cativa ani: iarba, buruiana, Mary Jane. Acestia sunt inca folositi. Exista de asemenea denumiri pentru diferite „marci” de marijuana, precum „ceai texan”, „Maui wowie” si „cronic”. O carte recenta despre termenii colocviali americani enumera mai mult de 200 de termeni pentru diferite feluri de marijuana.Efectul marijuanei asupra utilizatorului depind de puterea sau potenta THC-ului pe care aceasta il contine. Puterea THC din anii 1970 incoace a crescut si a ramas aceeasi din anii 1980. Aceasta se masoara prin media cantitatii de THC din mostrele confiscate de agentiile legale imputernicite.Marijuana cea mai obisnuita contine in medie 3% THC.Sinsemilla (facuta doar din mugurii si varfurile inflorite ale plantei femele) contine in medie 7,5% THC, nivelul putand creste pana la 24%. Hasisul (rasina lipicioasa din florile plantei femele) are in medie 3,6% THC, ajungand pana la 28%. Uleiul de hasis, un lichid semanator gudronului, distilat din hasis, are in medie 16% THC, procentajul putand creste pana la 43%.


Majoritatea utilizatorilor ruleaza marijuana intr-o tigara (numita „joint”). Drogul mai poate fi fumat in pipe de apa. Unii amesteca marijuana in mancare sau o folosesc pentru a fierbe un ceai. Tigarile de marijuana includ adesea cocaina solida, o combinatie cunoscuta in limbajul stradal sub numele de „primos”. Jointurile sunt adesea inmuiate in PCP numindu-se astfel „happy sticks”, „wicky sticks” sau „tical”. Utilizatorii de hasis fumeaza marijuana fie intr-o pipa fie amestecata cu tutun sub forma de tigara. In ultima vreme, tinerii au o noua metoda de a fuma marijuana: deschid trabucurile si inlocuiesc tutunul cu marijuana, facand astfel asa numitul „blunt”. Cand acesta este fumat cu o sticla de lichior de 40 de grade, se numeste „B-40”.


Insomnie · Dificultati in mentinerea notiunii timpului, memorie redusa pe termen scurt sau impartiala· Reducerea capacitatii de realizare a actiunilor care cer concentrare si coordonare,· Precum sofatul· Cresterea ritmului inimii· Pericole cardiace potentiale pentru cei predispusi la boli de inima· Gura si gat uscate· Scaderea inhibitiilor sociale· Paranoia, halucinatii· Memorie pe termen scurt impartiala sau redusa· Capacitate de intelegere redusa sau partiala· Motivatie si cunoastere modificate ingreunand achizitia de noi informatii· Paranoia· Dependenta psihologica· Deficiente de invatare si memorie, perceptie si dificultati de rationare,· Vorbire, ascultare efectiva, gandire, asimilarea cunostintelor si rezolvarea problemelor · Formarea conceptelor· Neliniste intensa si accese de panica